
Data de 1 Mai a devenit cunoscută în lumea întreagă după incidente violente produse în SUA în 1886, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru, şi s-a transformat în Ziua Internaţională a Muncii, care este sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România.
În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore.
În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de opt ore. Iar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.
În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890.