Flux de stiri


Fost ofiţer din Jandarmerie a recunoscut INFRACŢIUNEA de trafic de influenţă

Un fost ofiţer de la Jandarmeria Mehedinţi a fost acuzat că ar fi cerut 4.000 de euro şi 8.900 de lei unor persoane în schimbul intervenţiei sale la ofiţerul de poliţie care le instrumenta dosarul.

Constantin Lucian Dochian, la data faptelor ofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, este acuzat de de trafic de influenţă.

A fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 4.000 euro şi 8.900 lei.

În prezenţa avocatului său, acuzatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:

  • 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;
  • interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Scrieti un comentariu



Comentariile care nu au legatura cu subiectul vor fi sterse.
Comentariile care contin injurii, expresii vulgare sau licentioase vor fi sterse.

Ultimele stiri