În Săptămâna ”Școala Altfel” membrii echipei Centrului Europe Direct Botoșani s-au întâlnit cu peste 170 de elevi din trei școli botoșănene. Programul întâlnirilor a durat, în total peste 6 ore.
Prima întâlnire a avut loc la Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani, ca urmare a invitației adresată de prof. Mihaela Tiritelnicu și a avut ca titlu generic PAȘAPORT EUROPEAN. Elevii din cele trei cele clase prezente, îndrumați de doamnele profesoare, au urmărit o interesantă prezentare despre Uniunea Europeană și au arătat prin cântec și joc valorile cu care noi, românii, am intrat în UE.
Centrul Europe Direct a inițiat două concursuri ad-hoc în care elevii au demonstrat abilitățile lor în materie de cunoaștere a limbilor europene și a activităților cu tematică europeană din cursul anului trecut.
În final copiii au primit premii în mici cadouri pascale și publicații de la Comisia Europeană și Europe Direct iar cei mai merituoși – broșuri informative sub forma și cu titlul de Pașaport în Uniunea Europeană.
În sesiunile ulterioare elevii claselor I – C și a II-a C, Step by step de la Școala gimnazială nr. 12 Botoșani, coordonați de prof. Lăcrămioara Balan și Gabi Nechifor precum și cei din clasa a IV-a de la Școala Gimnazială nr. 11 (prof. Maria Petraru) au participat la activitatea Drepturile mele în Uniunea Europeană.
Activitățile au fost organizate prin joc, sub forma unor concursuri care i-au antrenat pe participanți – copii, profesori și părinți în descoperirea, pe bază de ilustrații, a drepturilor de care trebuie să se bucure fiecare copil.
”Dialogurile deschise, inocența copiilor, momentele amuzante au făcut ca activitatea să fie antrenantă, plăcută iar la final copiii să se declare ”mai bogați” – prof. Gabi Nechifor.
”Dialogurile deschise, inocența copiilor, momentele amuzante au făcut ca activitatea să fie antrenantă, plăcută iar la final copiii să se declare ”mai bogați” – prof. Gabi Nechifor.
Doi elevi de la Școala nr. 11, Simina Luca și Mario Galan, mici jurnaliști la ziarul Buzz, partener îndrăgit al evenimentelor, au transmis chiar un mic reportaj.