
Un agent de la Poliția Locală a municipiului Botoșani a fost agresat, în noaptea duminică spre luni, de un tânăr scandalagiu. Angajatul Poliției Locale a fost agresat în timp ce conducea autospeciala Poliției Locale, agresorul fiind ridicat de polițiștii locali în urma unui scandal făcut în Parcul Mihai Eminescu.
Practic, totul a început de la o intervenție pe care echipa Poliției Locale a avut-o în zona lacului din parcul central în cazul unui bărbat care, imediat după miezul nopții, încerca să desprindă o barcă de la debarcaderul lacului. Tânărul a fost surprins asupra faptului și a fost condus la autovehiculul patrulei mobile, pentru a se face verificările necesare.