
La data de 14.07.2019, poliţiştii oraşului Darabani au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 87 de ani din localitatea Bajura cu privire la faptul că în timp ce se afla în curtea locuinţei, a fost agresată de o persoană necunoscută.
Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri, însă aceasta a decedat după puțin timp. A fost constituită o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Darabani şi Serviciului de Investigaţii Criminale, care au identificat autorul faptei, Andrei Merticariu, în persoana unui tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate.
Ca urmare a probatoriului administrat a rezultat că în dimineaţa de 14.07.a.c, acesta, fiind sub influenţa alcoolului, a pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate, cu scopul de a sustrage bani din locuinţă. Deoarece victima i-a spus că nu deţine în imobil sume de bani, tânărul a lovit-o cu pumnii, părăsind ulterior locul faptei, fără a sustrage bunuri sau valori.
Pe numele lui a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, dosarul fiind declinat Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoşani.